Comunicat

Asistență financiară nerabursabilă de 2.6 milioane oferită de Uniunea Europeană pentru creșterea economică a 7 localități din Republica Moldova

COMUNICAT DE PRESĂ

22 decembrie 2021

Chișinău

Cu susținerea UE, cetățenii din șapte localități vor beneficia de dezvoltare economică, socială și culturală, de sporire a nivelului de bunăstare și a calității vieții la nivel de comunitate

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, alături de reprezentanți ai Guvernului și PNUD, au găzduit astăzi, 22 decembrie, ceremonia de acordare a granturilor pentru șapte primării din Republica Moldova în cadrul Inițiativei ”Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), finanțată de UE. Granturile constituie un sprijin considerabil pentru creșterea economică a localităților și crearea locurilor de muncă la nivel local prin implementarea abordărilor inovatoare și a soluțiilor adaptate la nivel local.

Granturile sunt acordate pentru șapte localități în baza unui proces de aplicare riguros și a unei selecții competitive, organizate între țările Parteneriatului Estic. Sprijinul total al Inițiativei ”Primarii pentru Creștere Economică” pentru șapte autorități publice locale (APL) din Republica Moldova constituie  2.915.533,00 EUR, din care 2.595.829,00 EUR sunt oferiți de Uniunea Europeană și 319.719,00 EUR reprezintă contribuția autorităților publice locale.

„Crearea locurilor de muncă la nivel local și generarea oportunităților economice în toate regiunile Republicii Moldova este esențială pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor. Uniunea Europeană a oferit acest sprijin de 2.6 milioane de euro în beneficiul a șapte regiuni din Republica Moldova. Prin intermediul inițiativei “Primarii pentru Creștere Economică” UE contribuie la identificarea unor soluții progresive și adaptate pentru a răspunde provocărilor ce țin de dezvoltare. Acestea vor asigura abordări inovatoare pentru o redresare economică incluzivă și din perspectivă ecologică, precum proiectele care vor sprijini construcția unei piețe regionale agricole la Șoldănești și a unui centru agricol eficient din punct de vedere energetic la Căușeni. De asemenea, se va acorda asistență pentru implementarea soluțiilor ecologice de promovare a turismului în regiunea Ungheni și crearea unui centru de sprijinire a afacerilor în satul Cărpineni, alături de alte inițiative similare”, a menționat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Patru APL-uri – Căușeni, Cărpineni, Șoldănești și Ungheni – au semnat un contract pentru a livra rezultate tangibile pentru cetățenii locali, în rezultatul apelului pentru propuneri de „proiecte-pilot” din prima etapă a programului, lansat în februarie 2021, care a constat în depunerea de către autoritățile locale a unei propuneri de proiect pentru finanțare. Totodată, trei municipalități – Cahul, Călărași și Ceadâr-Lunga – au primit certificate de grant, în rezultatul apelului de propuneri „Portofoliu și Inovare”, lansat în iunie 2021. Aceste trei localități vor trece prin procesul de transformare municipală, fiind asistate pe parcurs cu sprijin financiar din partea UE. Acordarea certificatelor de grant le permite primăriilor să înceapă lucrările de identificare a nevoilor locale specifice și a soluțiilor adaptate la nivel local, care vizează creșterea economică, crearea noilor locuri de muncă prin abordare și expertiză inovatoare, precum și transformarea și modernizarea localităților. Aceste abordări noi vor include preluarea inovațiilor și a descoperirilor, construirea unor parteneriate bazate pe încredere, onestitate și deschidere, studierea și împărtășirea celor mai bune practici, raportarea periodică a progresului obținut. Primăriile vor implementa propunerile de proiecte și vor beneficia de asistență în perioada 2021–2024.

„Dezvoltarea locală, de rând cu creșterea economică și deschiderea noilor locuri de muncă, combaterea corupției și reforma justiției, sunt priorități de bază ale Guvernului pe care îl conduc. Sunt convinsă că țara noastră are un potențial enorm de dezvoltare economică și socială pe care vom încerca să-l valorificăm la maximum”, a evidențiat Natalia Gavrilița, Prim-Ministrul Republicii Moldova.

Inițiativa M4EG este concepută pentru primăriile care s-au angajat să își îndeplinească obligațiile asumate, să respecte cerințele și să demonstreze progrese, toate acestea în beneficiul locuitorilor localităților respective. Scopul Inițiativei este ca, prin colaborare strânsă cu administrațiile locale, să identifice și să dezvolte campioni locali ai dezvoltării economice și să-și împărtășească experiența.

Sperăm ca, până la sfârșitul Inițiativei M4EG în anul 2024, membrii noștri să stabilească parteneriate cu alte orașe, să se conecteze la rețelele relevante și să se angajeze activ în elaborarea portofoliului pentru a stimula dezvoltarea ecosistemului antreprenorial, a inovației și crearea unor comunități puternice, utilizând stimulentele, finanțarea și oportunitățile de educație oferite de Inițiativă”, a menționat Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică” propune o abordare a gestionării dezvoltării economice locale care în ultimele trei decenii s-a dovedit a fi de mare valoare în întreaga lume, în special în Uniunea Europeană.

Informații generale

Inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică” (2021–2024), faza II, este o continuare a Inițiativei ”Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG) lansate și finanțate de Uniunea Europeană în 2017 pentru a susține primarii și municipalitățile din țările Parteneriatului Estic (EaP), inclusiv Republica Moldova. Principalele domenii de asistență includ sprijinul oferit primarilor și municipalităților pentru a deveni facilitatori activi ai dezvoltării economice, precum și asistență pentru dezvoltarea strategiilor inovatoare și durabile de dezvoltare, crearea locurilor de muncă și elaborarea unor planuri noi de dezvoltare economică locală.

În plus, Inițiativa M4EG își propune să ofere oportunități de finanțare autorităților locale, să creeze soluții adaptate la nivel local și să le implementeze în localități, în beneficiul cetățenilor și comunităților. Autoritățile locale vor beneficia, de asemenea, de noi capacități și acces la finanțare pentru abordarea problemelor legate de redresarea ecologică după criza pandemică.

Pe lângă investiții, localitățile vor beneficia de servicii complementare, cum ar fi oportunități de educație online, colaborarea cu alți donatori, parteneri și potențiali investitori, consolidarea capacităților pentru elaborarea planurilor de dezvoltare economică locală, bazate pe cele mai bune practici europene, participarea la activități regionale de schimb de cunoștințe și informații, precum și eligibilitatea pentru alte oportunități de finanțare UE în cadrul Inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” care ar putea fi disponibile în viitor.

În cadrul M4EG, localitățile și partenerii lor din sectorul privat sunt încurajați să se concentreze pe „blocurile de bază” ale problemelor, care sunt precondițiile locale cheie pentru dezvoltarea sectorului privat, inclusiv cooperarea locală și crearea de rețele; administrarea afacerilor în mod transparent și fără corupție; accesul la finanțare; terenul și infrastructura; poziționarea externă și marketingul; cadrul normativ și cel instituțional; abilitățile și incluziunea capitalului uman – toate menite să ajute la îmbunătățirea activităților APL-urilor și, prin urmare, să producă rezultate tangibile și un impact benefic.

Inițiativa M4EG este implementată de PNUD începând cu 2021, în strânsă cooperare cu UE, cu autoritățile locale și cu un șir de alți parteneri.

Related Articles

Back to top button